Care judecător constituțional S-A OPUS redefinirii familiei și cum A ARGUMENTAT: Restrânge NEPERMIS sfera de incidență a instituției CĂSĂTORIEI

Care judecător constituțional S-A OPUS redefinirii familiei și cum A ARGUMENTAT: Restrânge NEPERMIS sfera de incidență a instituției CĂSĂTORIEI
Publicat: 22/09/2018, 22:27

Curtea Constituțională a României a stabilit, pe 17 septembrie, că Legea pentru revizuirea Constituției respectă prevederile constituționale. Astfel, judecătorii CCR au decis că „față de forma propunerii legislative propusă de inițiator, legea adoptată de Parlament și supusă în prezent controlului Curții cuprinde doar diferențe formale de redactare, justificate de necesitatea unor corecții ce țin de rigorile tehnicii legislative”, potrivit motivării Curții.

Singura opinie separată în legătură cu Legea de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, și nu între soți, cum stipulează în prezent Legea fundamentală, a avut-o judecătorul CCR, Daniel Morar, care a susținut că demersul „suprimă dreptul la căsătorie și garanții ale acestuia”.

Astfel, Daniel Morar argumentează că modificarea care se are în vedere, prin referendumul care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie, „încalcă interdicția suprimării vreunui drept sau libertate fundamentală sau a garanțiilor acestora, consacrată de art.152 alin.(2) din Legea fundamentală, întrucât restrânge sfera de incidență a instituției căsătoriei”, potrivit opinie separate publicată în motivarea CCR.

„Examinând redactarea art.48 alin.(1) din Constituție, propusă de inițiatorii revizuirii, constatăm că, deși aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei, prin înlocuirea sintagmei «între soți», neutră din punct de vedere al sexului persoanelor căsătorite, cu sintagma «între un bărbat și o femeie», nu se realizează «doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie», așa cum se susține în opinia majoritară. Stabilirea expresă a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, înlătură orice altă interpretare, restrângând în mod nepermis sfera de incidență a instituției căsătoriei, cu suprimarea dreptului la căsătorie al persoanelor de același sex”, se arată în motivarea Curții Constituționale.

Judecătorul CCR mai susține că atunci când a fost adoptată Constituția României în 1991, deși căsătoria era privită în accepțiunea sa tradițională, ca uniunea între un bărbat și o femeie, reglementarea legislativă nu s-a limitat la o astfel de uniune. Prin urmare, „opțiunea legiuitorului constituant din 1991 pentru sintagma „între soți” (nelimitată la uniunea dintre un bărbat și o femeie) demonstrează viziunea sa democratică și progresistă, care a impus o soluție suplă, adaptabilă modificărilor care pot surveni în societate. Această idee este susținută de evoluția ulterioară a legislației europene și internaționale în materia dreptului familiei”, potrivit sursei citate.

Totodată, Daniel Morar amintește că în modificările aduse Codului civil în anul 2011 a fost stabilită „interdicția căsătoriei dintre persoane de același sex, nerecunoașterea în România a căsătoriilor dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate, precum și nerecunoașterea în România a parteneriatelor civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini”, conform sursei menționate.

În concluzie, legislația română, în prezent, „nu numai că nu oferă nicio formă de protecție juridică relațiilor dintre persoane de același sex, ci, tributară unei viziuni retrograde, nici nu recunoaște căsătoriile sau parteneriatele civile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate”, se mai arată în opinia separată a judecătorului CCR, Daniel Morar.

Remanierea, după scrutin

În contextul referendumului, președintele PSD, Liviu Dragnea, aanunțat, vineri seară, că discuțiile și acțiunile legate de o remaniere guvernamentală a miniștrilor din Cabinetului Dăncilă vor fi amânate după data de 7 octombrie.

„În ceea ce privește remanierea, i-am consultat pe colegii mei când cred că este bine să fie făcută și aproape în unanimitate au zis după referendum. Oricum, doamna prim-ministru începuse o evaluare miniștrilor, care este în desfășurare și după referendum vom avea un Comitet Executiv Național, care va hotărî cine din partea Partidului Social sau pe locurile Partidului Social Democrat cine va mai rămâne în Guvern, cine nu”, a declarat Dragnea, vineri seară, la încheierea ședinței CExN al PSD.

Liderul PSD a adăugat că de acum încolo o calitate obligatorie a fiecărui ministru din Guvernul Dăncilă va fi „buna comunicare”, lucru care va fi o condiție pentru rămânerea în Executiv.

Un slogan al campaniei pentru referendum

În legătură cu campania PSD pe această temă, secretarul general adjunct al formațiunii, Codrin Ștefănescu, a declarat miercuri, pentru Mediafax, că social-democrații lucrează în prezent la un slogan al campaniei pentru referendumul din 6 și 7 octombrie. Acesta a adăugat că partidul va avea două tipuri de mesaje, unul standard, la nivel național în care se va vorbi „despre tradiții, Coaliția pentru Familie, Biserică, de ce susținem noi acest referendum, de ce le cerem românilor să iasă la vot” și un altul de tip regional care fi conform cu specificul fiecărui județ, „pentru că unul este mesajul în Țara Oașului, altul este în Dobrogea”.

De asemenea, social-democrații vor distribui flyere în perioada campania, strategia partidului fiind una „«de la om la om», adică toți activiștii de partid din fiecare organizație locală, până la nivel de stradă, vor face un raport pentru discuțiile pe care le au cu oamenii” și vor exista apariții în mass-media centrală și locală în legătură cu acest subiect, potrivit secretarului general adjunct al PSD.

Întrebarea care va fi adresdată românilor la referendumul pentru redefinirea familiei va fi: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, potrivit unui anunț al purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Acesta a adăugat că referendumul va costa 163,712 milioane de lei. Referendumul se va desfășura pe parcursul a două zile, 6 și 7 octombrie 2018, între orele 7.00 și 21.00, potrivit Ordonanței de urgență emise de Guvern în ședința de marți.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile